Mi-e frica...

Am curajul sa recunosc ca imi e frica,sunt speriata de tot ce e in jurul meu,de lucrurile,persoanele si gandurile ce ma inconjoara,nu imi mai pot da seama in cine si in ce pot avea incredere nici macar nu stiu care dintre lucrurile deja traite au fost bune si care nu.Cert e ca sunt in situatia acesta pentru ca asa trebuia sa fie..nu pot spune ca imi e bine sau ca imi e rau..pot spune doar ca asta sunt eu,nesigura...timpul...intamplarile...lucrurile ...prin care am trecut si mi s-au intamplat au contribuit la aceasta evolutie a lucrurilor.Nu as vrea sa schimb nimic..sau poate as schimba ,mi-e frica sa vreau sa schimb ceva pentru ca poate as gresi,mi-e frica sa nu vreau sa schimb ceva si poate ar trebui...mi-e frica sa incep o relatie pentru ca nu stiu unde va duce ea,mi-e frica sa nu pierd o persoana care poate avea un rol imens in viitorul meu .Mi-e frica ca daca totusi incep ceva nu stiu sa continui,mi-e frica de o relatie,mi-e frica sa fiu singura,desi..uneori ador sa stau singura,sa uit de lume si de tot ce exista pe pamant .Uneori chiar mi-e frica de mine si de ceea ce pot face,alteori ma ador.Mi-e frica sa nu uit prin ce am trecut pana acum,mi-e frica sa uit,dar uneori vreau.Mi-e frica sa iubesc ,imi e frica sa ma asez in pat pentru ca poate ii voi simti mirosul lui care inca nu a disparut,imi e frica sa vreau sa fie in fiecare noapte langa mine,chiar daca el isi doreste,mi-e frica sa-l ador..si sa adorm cu gandul la el..mi-e frica sa nu plece in lumea lui,in universul lui de unde stiu ca nu -l voi mai vedea, atinge sau simtii trupul lui langa al meu,si vocea lui nu-mi va mai sopti la ureche cat de mult adora sa fie cu mine...mi-e frica ca toate astea se pot intampla sau nu...Mi-e frica ca nu ma pot regasii pe MINE ca poate nu-mi voi gasii nicodata adevarata identitate si nu voi putea descoperii ce e cu adevarat in sufletul meu...A fost o data de mult descoperit sentimenul dar s-a dus..se face anul aproape si ranile inca nu s-au refacut,poate si din cauza ca totul a inceput acum 20 ani si a pus capat acum un an,lucruri carora nu le-am mai putut face fata...nu m-am mai putut descurca si suporta evenimentele care imi inundau inima si imi secau sufetul...Am schimbat locatia,intr-un fel si identitatea crezand ca lucrurile o sa ia un alt curs..si asa a fost dar amintirile din trecut nu le poti schimba si nu le poti opri sa afecteze prezentul...Nu pot schimba faptul ca nu m-am pierdut pe mine sau mai bine zis ca nu am stiut niciodata cine sunt...

Se poate spune ca “sufar”de nesiguranta ,slabiciune sau durere sau poate ca fiecare are momentele sale de slabiciune si se pierde pe el insusi ...care poate,...in cateva clipe,secunde ,ore sau zile...vor trece...si totul revine la normal....